Casa de astazi #264 Locuinta pe str. Petricani

17 06 2009

Locuinta pe str. Petricani

Amplasament: Bucuresti, Romania
Autor: Artline

 

Surse:
Catalin Butmalai www.rlh.ro

Anunțuri

Acțiuni

Information

61 responses

4 07 2009
andrei_tm

foarte frumoasa casa…cred ca aceasta casa marcheaza o noua directie in arhitectura lui radu teaca…sau a marcat, ca e destul de veche…oricum foarte frumoasa!!!

7 07 2009
Je

iata o casa superba, ca sa nu ne crezi tampitzi… Radu Teaca… N-am auzit… Da’ Il pup pe kelie…
Ma vei intreba ce-mi place… O sa-ti spun…
Pentru mine e important aerul de munte… Creata in Bucuresti, cladirea ma zbuciuma….
Imi place pavajul (desi ash fi ales altceva, poate piatra naturala) care pana la urma se potriveste cu piatra din pereti… Nu sunt sigur daca treptele sunt din travertin sau din marmura, nu vad bine fara ochelari… Ash prefera travertinul, nu stiu nici eu de ce. Da… superba casa. Asta da.
La pozitia pe care sta e de 10+.
.
PS. Daca rupi arhitectura de context esti un criminal. Parere de nespecialist! E echivalentul medical al expresiei: „operatia a reusit… pacientul e mort…” Think about…

7 07 2009
Teo

Casa mea preferata :d

13 07 2009
parafaragaramus

@je
A trebuit sa vedeti un acoperis ca sa il bagati in seama pe Radu Teaca….

23 07 2009
Patrulius Marc

Radu Teaca este un nume, sper, cu mai mare ecou decat citesc in acet thread. Acest arhitect nu a rasarit nicidecum peste noapte, are proiecte similare, unele dintre ele dupa gustul meu personal chiar deplin alineabile cu arhitectura europeana de mare voga si de mare succes.

Imobilul nu este rupt de sit, solutia are o coloana vertebrala in vitrarea puternica si o comunicare constanta acesta: casa este sensibila ciclului diurn – nocturn, schimbarilor anotimpurilor sau chiar schimbari locale de temperatura si clima.

Bucurestiul prezinta locatii propice unei astfel de structuri, sa acuzi lipsa unui sit montan este aproape absurd cand imprejurimile prezinta un lac, o padure, un veritabil respiro in natura. Si nu, nu este nicidecum o casa „montana” cum cred cu zbucium unii cititori.

Stilulul „american” au fost cuvintele cheie ale briefului semnat de client dar solutia este foarte „europeana” si nu cred ca ar putea fi construit vreun repros solid la adresa acestui imobil.

24 07 2009
EBA

Meditatie – de aceea etajul are ceva japonez
Scoala – claritate , unitate , expresivitate in simpltate si bun simt
De retinut : – grosimea elementelor de sarpanta zvelte in sectiune dar pachetul invelitorii e gros ca la nordici pentru o buna termoizolatie si pluteste elegant in echipa baconul perimetral alb.
Aerisire la nivelul sarpantei datorita introducerii metalului pentru simplificarea schemei vizuale in conditii de stabilitate fizica si vizuala.

Pe scurt – placere

5 08 2009
Florian

Jos palaria…se poate …armonie intre materiale iar iluminatu mai mult decat perfect ….se poate …ganditi inafara cutiei comuniste

11 08 2009
arhiprofesor

Un proiect de exceptie, fara indoiala.
Cand simti nevoia sa comentezi o casa, inseamna ca este deja un obiect de arhitectura si nu o simpla constructie. Despre casa asta cred ca se poate scrie o carte. Este mai mult decat o casa. Este un model de casa. Un tipar. Un icon.
Impecabil.

14 08 2009
parafaragaramus

Mai, unde ai pitit jgheaburile si burlanele?

27 08 2009
Produse Bio

Exact pe unde stau eu asemenea casa? Incredibil nu am observat-o pana acum… E chiar foarte bine aranjata:)

23 09 2009
parafaragaramus


Poftiti, domnilor si doamnelor, de vedeti cum este utilizata arhitectura de catre client!
Nu pot sa cred cum nu a existat, de fapt, niciun dialog intre arhitect si client, si a iesit aceasta casa. Mie nimeni nu-mi inghite o solutie pana nu e convins de ea. Presupun ca astea sunt beneficiile notorietatii.

24 09 2009
parafaragaramus

Este trist ce am spus mai sus, dar chiar cred ca oamenii ar trebui sa inteleaga valoarea unei arhitecturi bune. Adica, nu am nicio problema cu faptul ca un arhitect are notorietate, insa cred ca ar trebui ca macar beneficiarii unei arhitecturi, daca nu si cei care trec pe langa ea, sa inteleaga cat-de-cat despre ce este vorba. Altfel, nu avem decat niste poze publicate in reviste, nu o arhitectura valabila.

24 09 2009
parafaragaramus

Eh, probabil ca dupa ce s-au mutat si traiesc in ea, inevitabil sunt educati de spatiul in care traiesc. Foarte tare casa, cea mai buna casa cu sarpanta din Romania, dupa parerea mea.

28 09 2009
parafaragaramus

Pana la urma, totul ni se trage de la Titu Maiorescu…
(cel care sustinea ca o forma coerenta impusa rumanului se umple de la sine cu continut…)
Am dubii cu privire la asta, pentru ca ideea da nastere snobism-ului, si cat timp oamenii nu cred in ceea ce sunt pusi sa faca, o fac „de forma”. Vedem, azi, cum bacsisul si spaga pulverizeaza „formele” propuse de Maiorescu acum mai bine de o suta de ani. (trecand in paranteza dictatura Ceausescu, care a lustruit la maxim fatzarnicia si a impus exersarea minciunii, inclusiv la tzara, unde lucrurile ramasesera cumva in afara timpului)
Pe de alta parte, nu vad cum s-ar putea(s-ar fi putut) face altfel.

O arhitectura cu repere traditionale ar putea fi raspunsul, la noi pe ramura, iar mie mi se pare ca locuinta proiectata de d-l Teaca are o nota de traditional, chiar daca nu prea vizibila. Pe linia asta, insa, poti sa cazi iar in formalism, cum a patit-o neoromanescul.
Cum o dai, nu-i bine…nimic nou, nu-i asa?

29 09 2009
arhiprofesor

Mie imi place casa colegului Teaca pentru ca este pura, se citeste conceptul dintr-o privire. Este mai mult decat o casa romaneasca, este ideea de adapost romanesc la care se adauga si distinctia intre basement / piano nobile foarte clara. Parca vad in spatiu transpusa muzica lui Enescu, plina de esenta modurilor romanesti dar cu o exprimare moderna si dupa scheme clasice. Cred ca asta este secretul unei arhitecturi mari chiar in limitele unor dimensiuni reduse. Lipsa detaliilor inutile, puritatea conceptului la nivel formal si functional. Cred ca se pot numara pe degetele unei singure maini reusitele de acest fel in ultimii ani in zona noastra. Imi vine in minte acum doar superba capela de la cimitirul din Militari, in forma de lacrima, publicata si in atlasul Wiley anul trecut, opera sotilor Stanciu. Imi amintesc o alta casa a colegului Adrian Balasoiu facuta la Breaza (daca nu ma insel) care a trecut neobservata la anuala de la Bucuresti acum cativa ani. Impecabila ! Apropiata ca idee de exemplul de fata. Mai este casa premiata de OAR Bucuresti acum 3 ani a arhitectului Ion Raducanu de la Maneciu, intr-un limbaj total diferit dar la fel de pura, clara, fara compromisuri. Mi se pare deasemenea impecabil proiectul echipei Nemes / Perju & Co din piata parcului Carol, publicat in ultimul numar al revistei Architectura. Nu am vazut in ultimii ani un partiu atat de curat si o relatie spatiu public / spatiu privat atat de coerent rezolvata.

1 10 2009
parafaragaramus

Enescu ramane in continuare de descoperit, mai ales de catre noi, romanii.
Avem datoria asta!

1 10 2009
parafaragaramus

Radu Mihailescu mai are o casa tot pe acelasi concept, cu zona de zi la etaj, deschisa spre peisaj, dar este mai experimentala, si cu bani mai putini, mai aproape de ceea ce se poate face de catre toata lumea.

6 10 2009
kahn

@arhiprofesor: „Mie imi place casa colegului Teaca pentru ca este pura, se citeste conceptul dintr-o privire.” Dar o face brutal, negand multe alte atribute ale arhitecturii mari: surpriza, senzualitate, intimitate, functionalitate, dialog cu mediul. Teaca este reprezentativ pentru regretabilul formalism al scolii romanesti de arhitectura (si, oarecum firesc, primeste aplauze de la arhitectii formati la aceeasi scoala). „Sinceritate arhitecturala” – un concept drag scolii, dar gresit inteles – nu inseamna nuditate si exhibitionism. Mari arhitecti de case ca Wright, Neutra, Barragan, Siza sau Horia Creanga nu s-au cramponat de valoarea iconica a arhitecturii lor – din contra, au calauzit spatiul si i-au creat reguli organice de dezvoltare pentru ca acesta, in final, sa-si poata gasi propria coaja. Din fericire, majoritatea scolilor straine au inteles lectia si lucreaza foarte mult la nivel de concept. Asteptam sa se trezeasca si romanii…
@parafaragaramus: „Nu pot sa cred cum nu a existat, de fapt, niciun dialog intre arhitect si client, si a iesit aceasta casa”. Din nou specific scolii romanesti: arhitectul e un „demiurg” si nu poate permite ca jocul lui genial de cuburi sa fie deranjat de mofturile muritorilor de rand!
@parafaragaramus:”…dar chiar cred ca oamenii ar trebui sa inteleaga valoarea unei arhitecturi bune”. Dar evident ca o inteleg, numai ca aprecierea lor este, in primul rand, la nivel senzorial (sigur, conteaza si cultura, dar aici e vorba numai despre palierul de intelegere; un film bun sau o carte buna plac unui public foarte larg, chiar daca fiecare individ extrage semnificatii la niveluri intelectuale diferite). Din acest punct de vedere, oamenii se simt bine (de cateva generatii, chiar) in casele arhitectilor mai sus mentionati sau ale altor „mari” . A avea, insa, pretentia sa ne inteleaga, cu orice pret, teoriile si sa accepte orice in numele „artei” (cum ar fi, cu exagerarea de rigoare, sa stea la masa intr-un picior sau sa renunte la frigider pentru ca asa este „pur” dpdv arhitectural) este prea mult. Arta adevarata nu poate face abstractie de fiziologia si psihologia omului. Din punctul asta de vedere, arhitectura lui Teaca este fundamental falsa: o expozitie de forme, detalii si materiale facuta in primul rand pentru obiectivul foto (reviste, expozitii) si in ultimul rand (sau deloc) pentru om. Mi-e greu sa cred ca in spatiul acela monumental al (falsei) mansarde cineva se poate simti cu adevarat bine, ca isi poate gasi un loc in care sa se aseze, ca isi poate gasi intimitatea; in mod total formal (dar fotogenic…), arhitectul reuseste sa creeze o mansarda golita exact de… esenta mansardei, o simpla sala monumentala cu plafonul in doua ape, pe care te simti indemnat sa o parcurgi in fuga. De ce sa ne miram, atunci, ca familia si-a restrans viata in bucatarie (dupa cum se vede foarte bine din fotografia spre care ai dat link)?
@parafaragaramus: „Radu Mihailescu mai are o casa tot pe acelasi concept,cu zona de zi la etaj, deschisa spre peisaj”. Ei… „catararea” livingului la etaj nu este un concept in sine (asa, gasim „concept” oriunde, inclusiv in plasarea baii langa dormitor) si nici nu este neaparat ceva original. Conceptul este cel care a organizat spatiul si relatia cu mediul determinand, printre altele, locul cel mai bun pentru acel living. Si tot conceptul face din casa Herczeg (sper ca la ea ne referim?!) o arhitectura mare, poate cea mai buna casa postbelica de la noi si, cel putin, singura publicata in Architecture d’Aujourd’hui (bun, pentru precizie, a mai fost si „La mesteceni” a lui Alecu Beldiman, dar acela e un ansamblu). „Culmea” este ca familia Herczeg se simte foarte bine in aceasta casa, ceea ce demonstreaza ce ziceam mai inainte, ca oamenii stiu sa aprecieze arhitectura buna.
@arhiprofesor: „Parca vad in spatiu transpusa muzica lui Enescu”. Zau, deja exageram! Nu putem compara o valoare universala certa cu una locala de conjunctura!
Arhitectura lui Teaca este valabila doar intr-un sistem artificial (cel al scolii romanesti), iar faima lui se datoreaza – in mare masura – aprecierii pozitive a arhitectilor formati in acelasi sistem (si, as mai adauga, unui aparat foarte bun de marketing). Daca este nevoie de o dovada, premiile sale sunt toate luate la anuale – unde se numarau voturile arhitectilor si studentilor (asa a fost pana acum 2 ani, pt cine nu stie) – si niciunul la bienale – unde a existat un juriu erudit (de cele mai multe ori, international). O singura exceptie, din cate stiu – un premiu pentru amenajari interioare, acum multi ani, pe la inceputurile lui.
Bun, daca ne limitam sa vorbim despre un context in care 99% din productia de arhitectura este slaba, cea a lui Radu Teaca are anumite calitati. Formele sunt bine proportionate, compozitia este bine stapanita, detaliile interesante, materialele bine alese (totusi, se ajuta putin cam mult cu ele). Are, fara indoiala, talent, ochi, memorie vizuala (compileaza destul de mult, cateodata chiar mai si inventeaza) iar casele sale, vazute pe dinafara, sunt ceva mai mult decat peisajul general al arhitecturii romanesti. Ce nu are Teaca, in schimb, este umanismul – o trasatura indispensabila a arhitectului. Furat de obsesia formei, este procustian fata de necesitatile clientului, indiferent la cerintele mediului, surd la vocea spiritului; el face, peste tot, cate o casa perfecta (conform rigorilor proprii), dar total straina de om si de loc. Ori, nu aceasta este marea arhitectura!

9 10 2009
parafaragaramus

@kahn
D-l Mihailescu a facut o casa pentru fam. Herczeg in Timisoara, casa cu „pliuri”, si a mai facut una de vacanta tot pentru ei, la Garana. La cea de la Garana ma refeream, iar mie mi se pare ca aduce mult cu aceasta de aici.

Mediul construit (si nu numai) din Romania ne forteaza, daca vrem sa fim normali, la a lua distanta si a propune rezolvari punctuale „curate”. Dialogul cu clientii se pare ca ne poate „murdari”, daca nu suntem suficient de bine imunizati, iar pentru asta trebuie sa iei mai intai „gripa”, adica sa faci ceva inevitabil mai putin lustruit sau mai putin demn de a fi luat ca „icon”.
Daca scopul arhitecturii este si de a face traiul pe pamant mai placut, mai plin de sensuri pentru oameni, atunci dialogul cu clientul si „citirea” lui sunt obligatorii. Sa propui aceeasi curgere de volume, cum face Hadid, sau acelasi joc de prisme, cum face Teaca, sau acelasi joc de lego, cum face Meyer, inseamna sa te opresti din drumul tau, si sa-ti cladesti statuia.
Pe de alta parte, experimentand perpetuu, risti ca senzatia de improvizatie sa fie o fantoma prezenta in tot ce faci, ca in lucrarile d-lui Stefan, si ale lui Mihailescu. Constructorii si tehnologia au „evadat” din subordinea arhitectului, iar, cel putin la lucrari mari, multi pornesc cu conceptul de la propunerile sau constrangerile tehnologiei. D-l Teaca a ales, zic eu, varianta rafinarii unei maniere, si din aceasta cauza, a usurintei controlului finisajelor.

Contextualismul, care simt ca v-ar conveni, nu are „carlige” de prindere in „cartierele” postdecembriste, care, cum le zicea un coleg din Valcea, sunt niste „cimitire” de case. Asa ca, ce face d-l Teaca, chiar daca sunteti pornit pe el, mi se pare OK, mai ales in ciorba manelistica provinciala in care traim.

9 10 2009
parafaragaramus

Hai sa gandim murdar.
Cred ca adoptarea unei maniere vine foarte bine celor care vor sa dea altora in lucru proiectul lor, si sa-si dezvolte afacerea.

9 10 2009
kahn

@parafaragaramus: „Daca scopul arhitecturii este si de a face traiul pe pamant mai placut, mai plin de sensuri pentru oameni (…)” – Foarte bine spus, eu cred ca asta inseamna arhitectura.

„(…) experimentand perpetuu, risti ca senzatia de improvizatie sa fie o fantoma prezenta in tot ce faci (…)” – daca experimentul se pastreaza in cadrul unui sistem filosofic inchegat, chiar si in diversitatea rezultatelor va exista o anume coerenta, o valoare constanta. Daca experimentezi haotic, insa…

Contextualismul e un concept foarte larg si generos (in niciun caz, insa, nu inseamna copiere, pastisa, asa cum are tendinta scoala sa explice). Daca poti asculta ce-ti spune locul, daca ii intelegi si interpretezi corect regulile, liniile de forta – atunci poti face arhitectura buna si intr-un ghetto. Cu conditia sa nu vrei sa faci un palat, acolo! Dar, pentru asta, trebuie putina smerenie, pe care arhitectul „demiurg” nu o are.

Nu sunt pornit pe Teaca, ci pe arhitectura lui 🙂 De fapt, pe impactul pe care o are arhitectura lui (si succesul „de casa” al acesteia) asupra unei generatii de arhitecti tineri, care se vor simti pe deplin justificati sa o perpetueze. O alta revolutie care ne-a fost furata!

„Hai sa gandim murdar.” 😀

10 10 2009
arhiprofesor

@kahn
as vrea sa vad o casa de-a dumitale sa ma dumiresc de ce esti asa de inversunat impotriva lui Radu Teaca in general si mai ales impotriva casei asteia. Poate ca asa as putea intelege si de ce ti-ai ales sa porti numele unui arhitect (pe care-l iubesc foarte tare) care si-a jucat perfect rolul de arhitect demiurg, rol pe care inteleg ca-l negi din plecare in demersul arhitectural. As fi incantat sa descopar un arhitect care are ce sa arate ca sa poata fi critic la adresat altui coleg in termenii in care o faci dumneata. Eu nu sunt nici pe departe un fan al colegului Teaca. Insa casa din Petricani – am incercat sa explic de ce – imi place foarte tare. Eu ma rezum, in general, sa privesc ce fac colegii mei si sa-mi exprim public aprecierile numai cand sunt pozitive si atunci nu sunt de loc zgarcit in alegerea cuvintelor. Sunt multe lucruri care nu imi plac si/sau pe care le consider arhitectura lipsita de arhitectura insa imi pastrez parerile pentru mine. Chestia cu apartenenta la o generatie sau alta este „subtire” ca argument intr-o abordare critica a arhitecturii. Optiunile fiecaruia dintre noi in ceea ce facem si in alegerea lucrurilor care ne plac mai mult decat altele sunt dreptul fiecaruia insa asta nu inseamna ca numai ceea ce ne place sau numai formulele care ne sunt apropiate sunt cele valabile. Peter Eisenman si Leon Krier sunt situati pe pozitii diametral opuse dar asta nu inseamna ca nu se recunosc reciproc. Tot asa Mario Botta si Alvaro Siza sau Renzo Piano si Robert Stern. Cand suntem tineri suntem toti exclusivisti, este un pacat si o virtute a tineretii. Iti doresc stimate coleg – ceva ma face sa cred ca esti mult mai tanar decat mine – mult succes si sa ai ocazia si puterea sa faci arhitectura pe care nimeni sa nu o critice vreodata in termenii in care dumneata il critici pe colegul nostru Radu Teaca.

10 10 2009
andrei_tm

Domnul Radu Mihailescu, pe langa casa Herczeg din Garana, mai are o casa proiectata in Timisoara, tot in acelasi fel, adica rasturnand formula clasica, cu zona de zi la parter, si zona de noapte sus…eu am avut ocazia, locuind in Timisoara sa vad aceasta casa pe viu, si credeti-ma ca e ceva deosebit in aceea zona de case nou construite…eu consider ca domnul Mihailescu este momentn cel mai bun arhitect din Romania, chiar pot spun e ca face arhitectura.

10 10 2009
arhiprofesor

@kahn
Stimate coleg, robotul mi-a semnalat iarasi interventia dumitale si am parcurs inca o data comentariile de mai sus. Sunt cel putin incitante si marturisesc ca mi-ar face placere sa dezbatem subiiectul la o cafea si o apa minerala. Recent am avut ocazia sa urmaresc un extras dintr-o emisiune TV in care Peter Eisenman isi prezenta in fata unui grup de colegi arhitecti cam la fel de celebri ca si el (Meier, Graves, Tschumi, Tigerman …) ultima sa realizare. Nu era o adunare de adulare a maestrului. Nici pe departe. Comentariile erau pe alocuri acide insa fara nici cea mai mica urma de „rautate”, cu deferenta ce sta bine unor maestri. Nu vad de ce noi nu am putea sustine dezbateri similare pe marginea proiectelor noastre, chiar cu public. Problema cred este ca putini dintre noi (ma refer la arhitectii romani contemporani) au alta doctrina decat cea a alinierii la moda iar contextul in care suntem nevoiti sa lucram (clientela locala) nu este de cele mai multe ori partenerul ideal in acest sens. Ma intreb cum ar fi aratat casele lui Mario Botta daca ar fi avut ghinionul sa se nasca in zona dealurilor carpatice, sau cum ar fi aratat peretii cortina ai lui Sir Norman Foster daca promotorii sai ar fi avut propria fabrica de sticla, asa cum i se intampla lui Vlad Arsene.
Oricum, repet, sperand ca nu am fost lipsit de deferenta cuvenita intre colegi, mi-ar face placere sa schimbam o parere sau mai multe, candva, undeva, in fata unei cafele bune.

11 10 2009
kahn

Domnule Dan Age… pardon, domnule arhiprofesor – sincer, as fi si eu curios sa vad o casa facuta de d-voastra…
Dar – nu-i asa? – critica nu se face prin comparatie cu realizarile personale, ar fi un subiectivism ridicol! Sa presupunem, asadar, ca nu avem niciunul ce ne arata (lucru pe jumatate adevarat, dealtfel :))
In ce ma priveste, cred ca mi-am facut destul de bine intelese ideile despre arhitectura atat in comentariile de aici, cat si in cele de la Casa G3. Am incercat sa dau o perspectiva mai corecta a arhitecturii (deacat consider ca o face scoala romaneasca) si am exemplificat printr-o analiza sumara a operei catorva arhitecti pe care ii apreciez. Astept reciproca!
In ce-l priveste pe Radu Teaca, m-am staduit sa fiu obiectiv, dar nu pot face mai mult. Nu consider ca arhitectura lui are valoare si am incercat sa explic de ce. De altfel, astept in continuare sa mi se raspunda la intrebarea pe care am pus-o: ” Ati putea trai o viata intreaga intr-o casa facuta de Teaca?” Cred ca – dincolo de toate teoriile – aceasta este cea mai buna intrebare de verificare; sper ca multi arhitecti romani sa inceapa sa si-o puna mai des!
In ce priveste varsta, apreciez complimentul :). Desi biologia ne desparte cu mai putin de 10 ani, cred ca reusesc sa ma mentin „mult mai tanar”, spiritual.

12 10 2009
tudor

da..casa ….n-are burlane ….. 😛

12 10 2009
kahn

@arhiprofesor: „(…) de ce ti-ai ales sa porti numele unui arhitect (pe care-l iubesc foarte tare) care si-a jucat perfect rolul de arhitect demiurg, rol pe care inteleg ca-l negi din plecare in demersul arhitectural.”
Louis Kahn nu este un arhitect de case. Din punctul asta de vedere, putinele case pe care le-a facut (cea mai reprezentativa fiind Esherick: http://www.greatbuildings.com/buildings/Esherick_House.html) pacatuiesc (dupa parerea mea) prin aceeasi situare a formalului pe primul plan de care il acuz si pe Radu Teaca.
Ma folosesc de ocazie pentru a combate o gresita intelegere (din cate remarc) a posturilor mele: NU am ceva cu Teaca, iar critica mea se refera strict la abordarea acestui tip de arhitectura in domeniul rezidential. Sunt convins ca arhitectura lui ar fi mult mai valabila in institutional/cultural/comercial (asa cum a fost si in cazul lui Kahn). Livingul din Petricani, de exemplu, pe cat de impropriu pentru locuire, pe atat de spectaculos si de potrivit ar fi ca foyer de hotel (boutique), ca galerie expozitionala sau ca sala de biblioteca; iar casa din Marin Dracea ar fi fost cu siguranta un mic muzeu reusit.
Sigur, este regretabil ca arhitectura romaneasca nu are sansa sa se exprime in programe generoase, in primul rand din lipsa totala a comenzii publice. E o realitate trista, care face sa se iroseasca multe talente.
Totusi, nu cred ca este o cale de urmat revarsarea apetitului pentru anvergura si gest autoritar intr-un program atat de sensibil si de iubitor de intimitate, cum este cel al locuintei individuale.

12 10 2009
parafaragaramus

@Kahn, Arhiprofesor.
Mi se pare normal ca orice arhitectura sa poata fi discutata si comentata. Intentiile autorilor proiectelor pe care le comentam aici sunt in mod sigur spre o arhitectura, iar tara noastra duce lipsa. Dialoguri civilizate intre arhitecti nu se prea fac si din cauza orgoliului demiurgic de care amintea kahn.

@kahn
„Mi-e greu sa cred ca in spatiul acela monumental al (falsei) mansarde cineva se poate simti cu adevarat bine, ca isi poate gasi un loc in care sa se aseze, ca isi poate gasi intimitatea; in mod total formal (dar fotogenic…), arhitectul reuseste sa creeze o mansarda golita exact de… esenta mansardei, o simpla sala monumentala cu plafonul in doua ape, pe care te simti indemnat sa o parcurgi in fuga. De ce sa ne miram, atunci, ca familia si-a restrans viata in bucatarie ”
Consider suficient pentru pornirea unui proiect corect, nu neaparat de exceptie, impartirea functionala zi-noapte cu zona de zi cu vedere dominanta asupra peisajului, deasupra celei de noapte. Este o varianta care speculeaza la maxim capacitatile de exprimare in maniera moderna ale unei sarpante, in sensul ca prin vitrare perimetrala sub ea, planul inclinat devine un element disctinct plutitor, care nu deranjeaza logica compozitionala de factura moderna in care am fost „educati” . Conceptul pune accent pe livingul cu vedere spre natura, si eu consider ca este simplist, dar exista.

„Arhitectura lui Teaca este valabila doar intr-un sistem artificial (cel al scolii romanesti), iar faima lui se datoreaza – in mare masura – aprecierii pozitive a arhitectilor formati in acelasi sistem (si, as mai adauga, unui aparat foarte bun de marketing).”
Exact la fel pare a fi si in Occident, sunt o gramada de tineri necunoscuti care par mai cu „miez” decat monstrii sacri ai arhitecturii.
Stiti ce? Eu cred ca asa a fost tot timpul. Barragan, poftim.

Nu se poate sa n-aveti nicio casa de care sa fiti mandrii, lasati modestia!

12 10 2009
parafaragaramus

@kahn
Ti-ai ales gresit casa, si eu cred ca sunt formaliste casele d-lui Teaca, dar asta chiar e buna. Parerea mea, de viitoare fosta mare sperantza.

12 10 2009
kahn

Se intampla, clar, ceva cu serverul acestui site!
Incerc sa explic, cronologic, cum au aparut mesajele din dialogul pe care l-am purtat cu dl. arhiprofesor:
10.10 – mesaj expediat la ora 02:37 de catre dl. arhiprofesor;
11.10 – mesaj expediat la ora 00:45 de mine
11.10 (tot restul zilei) – 12.10 (pana pe la ora 10) – liniste totala pe site (niciun mesaj)
12.10 – mesaj expediat de mine la ora 11:08
12.10 seara – mesaj expediat de catre dl. arhiprofesor in data de 10.10, la ora 19:37 ! Deci, cu intarziere de 2 zile !!!

In aceste conditii, imi cer scuze pentru tonul, poate prea aprins, al replicii mele din 11.10 (o reactie impulsiva la postul de la ora 02:37 al d-lui arhiprofesor – recunosc, „tineretea” ma tradeaza, uneori :)) si sunt perfect de acord ca discutia poate continua pe un ton civilizat, ca la o cafea buna, asa cum sugereaza dl. arhiprofesor in mesajul intarziat.
Sper, doar, ca aceste capricii ale serverelor sa nu ne mai joace feste, declansand si alte neintelegeri.

13 10 2009
parafaragaramus

Nu-i nimic, kahn!
Ar trebui amestecate comentariile, la fiecare afisare sa fie random, ca astfel s-ar vedea daca avem ceva de spus cu adevarat, sau doar polemizam.

13 10 2009
parafaragaramus

Vad ca Mr. Kahn stie multe despre scoala de arhitectura, in ciuda varstei apropiate de a Arhiprofesorului. Banui niste nostalgii de emigrant, asa o fi?

13 10 2009
parafaragaramus

Hopa, acuma-i fara moderare!…
Multumim, Cristina!
Sa-i dam drumul la chat!…

13 10 2009
dinoiupop arh

@arhiprofesor: „Problema cred este ca putini dintre noi (ma refer la arhitectii romani contemporani) au alta doctrina decat cea a alinierii la moda iar contextul in care suntem nevoiti sa lucram (clientela locala) nu este de cele mai multe ori partenerul ideal in acest sens”. Nimic mai adevarat! Adaugam doar ca unii dintre noi mai avem (si) doctrina alinierii la „maestrii” (Corbusier, Siza, Holl, etc)! un fel de soft-arhitectura, cu atmosfera, estetica parcurgerii, arhitectura buna, tot tacamul!
@kahn: Scuza-ne, ai vorbit mult dar nu ai spus nimc esential, nu te supara. Din tot ce ai spus pana acum am inteles doar atat: cine iti place si cine nu iti place. Asa vrei sa contrabalansezi impactul asupra tinerei generatii de arhitecti? Cu afirmatii gen „functionalitate care creaza o estetica a parcurgerii”? Sau cu trimiteri la nu stiu ce http://www.? Sau cu aversiunea in fata teoriei sterpe (mari si vechi metehne ale scolii romanesti de arhitectura)”!??
Nimic mai gresit si iti vom explica: pai tocmai asta e problema scolii noastre de arhitectura! Studentii romani iau contact cu arhitectura moderna si contemporana doar prin intermediul cursului de istoria a arhitecturii moderne, singurul contact academic cu lumea in care traim! Scolile de arhitectura olandeze, ca sa dam un exemplu, poate cele mai avansate in acest moment, au la baza studiului academic, in schimb, tocmai teoria de arhitectura si nu istoria arhitecturii.
De ce este esential sa ne raportam la teoria sterpa? Pentru ca teoria a stat la baza arhitecturii moderne, teoria a facut-o valoroasa, si teoria o impinge inainte! Vila Savoye este valoroasa si azi pentru cele 5 principii incluse in ea si nu pentru altceva. Koolhaas, pe care il desconsideri atat, a explicat ca la baza arhitecturii lui stau principii (foarte!!) teoretice precum modernitatea si dinamismul social!
De ce este esential sa ne raportam la teoria sterpa? Pentru ca daca ar fi sa discutam care arhitectura domestica este mai „buna”, care are functionalitatea mai „curgatoare”, vila romana din Tunis este de departe casa perfecta! Este perfect integrata in sit, si are combinatia reprezentare-gazduire cea mai sofisticata. De ce nu ne raportam la ea cand facem arhitectura azi? Pentru ca societatea s-a schimbat intre timp. Are alta dinamica si alte aspiratii de modernitate, ca sa ramanem in limbajul lui Koolhaas cel urat. Dece, in anii ’20, cand a aparut arhitectura moderna, ea nu mai seamana cu vila romana? Pentru ca ea a fost dezvoltata pe mecanismele dinamismului social si al modernitatii anilor ’20! Cu teoriile cubismului si constructivismului in spate! Azi, cand vorbim de arhitectura contemporana, nu ne mai putem raporta la Alvaro Siza si la casele lui facute acum 40 de ani pentru ca ele nu mai reprezinta noul dinamism si nu mai asigura aspiratiile de modernitate ale societatii contemporane. Trebuie folosite alte teorii, care au tot fost dezvoltate intre timp, unele care sa raspunda unei societati in care a aparut internetul, calatoria low-cost, home-buisniss-ul, lectura pseudo-modernista, etc, etc, lucruri care nu existau cand Alvaro Siza, Corbusier si alti maestri de-ai tai faceau arhitectura care iti place.
Noile teorii fac din Deck House, afisata aici pe blog, o casa mult mai valoroasa decat pare la o lectura bazata pe „functionalitatea care creaza estetica parcurgerii” sau pe sofismul „arhitectura buna”. Ea raspunde excelent la dinamica sociala a omului contemporan si la aspiratiile lui de modernitate, fara sa se incarce cu balastul esteticii.
Ca sa ne intoarcem la ceea ce a spus, cu mare adevar, arhiprofesorul, noi trebuie sa facem pasul in afara modei si a maestrilor ca sa facem arhitectura de valoare; nu este singura conditie, se intelege, dar fara ea nu se poate vorbi de ceva valoros azi. Iar pasul in afara, aceasta „desprindere”, nu trebuie facut in gol, ci in sensul teoriilor contemporane de arhitectura. Al teoriilor, nu al arhitecturii!
Nu ti-am fi raspuns, dar vazand evolutia discursului tau, nu vrem ca cititorii sa creada ca ai o opinie avizata in ceea ce priveste arhitectura contemporana. Ai doar o opinie personala. Nu te supara pe noi, nu e rau sa ai opinii, oricine are, dar nu iti generaliza opiniile, si nu o mai lua asa personal. Iti bazezi parerile pe impresii personale si pe poze cu case, din care decodifici cate ceva. Dar daca vrei sa citesti asa „conceptul” unei case, te afli pe un drum gresit! Conceptul se decodifica prin vizita la locul faptei, prin parcurgerea casei, si prin lectura prealabila, adica carti, teorie! Cand te duci sa vizitezi o casa de-a lui Corbusier, trebuie sa-ti faci temele inainte.

13 10 2009
kahn

@parafaragaramus (22:08:18/12.10)
Se pare ca problema de desincronizare a mesajelor apare din nou! Raspunsul lui parafaragaramus ma face sa cred ca, la ora cand il scria, nu citise (probabil, pentru ca nu ii aparuse) mesajul meu trimis cu 11 ore inainte ((11:08:50/12.10). E pacat, pentru ca asa nu mai putem pastra nicio logica a discutiei!

Explicam, in mesajul invocat, ca toata critica pe care o fac, aici, abordarii formaliste a arhitecturii, se refera STRICT LA LOCUINTA INDIVIDUALA (acesta fiind, dealtfel, obiectul site-ului). Am mai spus ca arhitectura lui Teaca poate fi mult mai potrivita (si chiar buna) in (aproape) orice alt program.
Ma intristeaza sa vad ca toate contra-argumentele care mi se aduc se limiteaza, in continuare, in PLAN FORMAL ( „capacitatile de exprimare in maniera moderna ale unei sarpante”; „prin vitrare perimetrala sub ea, planul inclinat devine un element disctinct plutitor”; „logica compozitionala de factura moderna”), desi eu am incercat, in toate comentariile mele, sa pun in discutie PLANUL SENZORIAL, al efectului arhitecturii asupra vietii si psihicului utilizatorului.
Evident, inteleg toate artificiile formale citate (vorbim intre arhitecti, nu? dealtfel, nu e nimic nou in ele) dar ma intreb daca ele aduc un plus de calitate vietii sau, din contra, o strivesc. Nu degeaba am pus intrebarea „ati locui o viata acolo?”, speranta mea era sa „perforez” crusta de profesionalism rece si sa-i indemn pe arhitecti sa judece din perspectiva omului. Din pacate, pare un exercitiu dificil…
In ce ma priveste, raspunsul este NU. Ma tot uit la pozele mansardei, incerc sa-mi imaginez o familie traind firesc – cu tot ce presupune acest firesc: imbracaminte si pozitii informale, obiecte dragi (fotografii de familie, carti, tablouri, „adunaturi” din concedii, piese de mobilier „de la bunica”), motait la televizor sau cu cartea pe piept, eventual copii in continua miscare/vociferare si jucarii aruncate ici-colo (nu mai e cazul meu) , etc – si nu reusesc. Spatiul, prin marime si deschidere in toate directiile, este mai degraba divergent si alienant, iar sectiunea constanta pe toata lungimea nu individualizeaza un real loc de adunare, de comuniune familiala – acesta a fost stabilit intr-o pozitie arbitrara, de catre arhitect, prin locul in care a hotarat sa plaseze priza televizorului; lumina naturala este necontrolabila si, probabil, presupune efortul manipularii unui intreg sistem de obturare, cu scenarii diferite pentru diverse activitati si ore ale zilei (sau cumparam televizor anti-reflex, tinem cartea in afara razei de soare si pastram la indemana o palarie); la fel cu intimitatea – probabil rezolvabila prin acelasi sistem de obturare; mai pot banui un disconfort sonor destul de mare, cu reverberatii si propagari imprevizibile (daca, nu cumva, nu s-au facut niste corectii fonoabsorbante). Una peste alta, daca as vedea un astfel de spatiu intr-un hotel, probabil ca l-as admira si m-as simti foarte bine pentru cateva zile; dar, dupa un timp, de-abia as astepta sa ajung acasa, unde sa-mi dau jos pantofii si cravata.

(sa ne intelegem: nu neg faptul ca exista exemple deosebit de reusite de spatii ample, open, cu vederi panoramice; casa Tugendhat, care imi vine in minte acum, este o capodopera; dar acolo reusita se datoreaza unei anume zonificari, unei fragmentari subtile a spatiului in mai multe zone mici, particularizate, proportionate la scara umana)

@parafaragaramus: „Conceptul pune accent pe livingul cu vedere spre natura(…)” – da, este un concept foarte valorors, dar mai potrivit, cred eu, pentru o casa de vacanta (eventual plasata intr-un peisaj senzational pe 360 de grade), unde te duci din cand in cand sa scapi de ritmul cotidian, sa te odihnesti si sa meditezi in mijlocul naturii; pentru o casa de fiecare zi, in care exista alte activitati si alt ritm, avantajul posibilitatii de a admira privelistea se diminueaza (din lipsa de timp, din preocuparea cu alte ganduri, din oboseala) si ramane dezavantajul expunerii exagerate. Acelasi lucru l-as zice si despre amplasarea zonei de zi la etaj – poate fi deranjant pentru ritmul cotidian, care implica mai multa relatie cu exteriorul. Dar, nu comentez foarte mult aici, probabil a existat o discutie cu clientul (sau nu?)

@parafaragaramus:”Exact la fel pare a fi si in Occident, sunt o gramada de tineri necunoscuti care par mai cu “miez” decat monstrii sacri ai arhitecturii (…)Barragan, poftim.” Barragan, din pacate, nu s-a facut cunoscut prea tanar. Dimpotriva, as zice.

@parafaragaramus: „Nu se poate sa n-aveti nicio casa de care sa fiti mandrii, lasati modestia!” Despre mine, as putea spune ca am avut case de care am fost mandru, la vremea lor. Cateva publicate in reviste (nu de tip Casa Mea :)), una nominalizata pe la o bienala. Ei bine, acum nu mai sunt atat de sigur! Mi se pare ca, uneori, am cazut si eu in pacatul formalului, ca am ignorat unele aspecte de viata, ca nu am reusit sa creez atmosfera cea mai potrivita (desi am acordat, intotdeauna, multa atentie acestor lucruri). Pastrez legaturi prietenesti cu majoritatea clientilor si pot analiza relatia pe care o au cu arhitectura mea; ei sunt, in general, multumiti, dar eu simt ca unele lucruri puteau fi gandite mai bine. Credeti ca sunt rau cu Radu Teaca? Nu ma stiti cum sunt cu mine!

13 10 2009
parafaragaramus

@kahn
Noroc cu clubul acesta deschis de niste studente, ca mai discutam si noi, asa, relaxat. As ruga-o pe Cristina sa ne faca trei cafele, eu vreau cu mai mult zahar. Multumesc!
Barragan, tocmai asta vrusei sa zic, ca nu l-a stiut nimenea, insa a produs valoare, iar valorile recunoscute in secunda contemporaneitatii pot fi total diferite de cele care vor fi recunoscute peste douazeci de ani. Bach a fost uitat pana pe la 1850, si cu partiturile lui si-au legat borcanele de muraturi pana si nepotii- erau hartii cerate, bune ptr. asa ceva. Nu dupa glorie ar trebui sa fim flamanzi.
Despre Teaca, prefer logica formala, lipsei oricarei logici.

13 10 2009
kahn

@parafaragaramus: „Vad ca Mr. Kahn stie multe despre scoala de arhitectura, in ciuda varstei apropiate de a Arhiprofesorului. Banui niste nostalgii de emigrant, asa o fi?”
Nicidecum! Traiesc (daca se poate numi asa) in Bucuresti si, din cand in cand (foarte rar, mai mult pe la anuale si bienale) mai ies in „lumea buna” a arhitecturii, unde profit ca ma cunosc cu destul de multi colegi (unii, cadavre didactice) pentru a mai sta la taclale cu ei. Asa ca am o imagine destul de buna a ce se petrece in profesie, incluzand scoala.
Pe de alta parte, din pacate, Scoala nu s-a schimbat fundamental – ca mod de abordare a arhitecturii – fata de acum… n ani, cand am facut-o eu sau n+k (cand a facut-o arhiprofesor). Ceea ce, zic eu, e cam ingrijorator. Dar, ce sa facem, mediul universitar de la noi seamana cu cel politic – nu neaparat cei mai buni profesionisti ajung la putere (adica la gradele mari, cele care fac legea)
Asa ca, daca am vreo nostalgie, aceea este ca NU am emigrat…

13 10 2009
parafaragaramus

Acum, sincer, eu nu prea am dat pe la scoala, si cand mergeam, preferam biblioteca. De cand cu net-ul, informatia este imensa, si, vorba marinarului, cautam pe Gugal ce ne intereseaza, ce ne trebuie scoala? 🙂

13 10 2009
parafaragaramus

Noi suntem inca tineri, dar totusi, nu ne tenteaza o cariera in ascutit creioane…

13 10 2009
parafaragaramus

Deci, numai fetele astea sunt de vina ca despicam firu-n patru, sa puna si ele alte case, ca erau zile in care puneau si vreo patru deodata!

13 10 2009
parafaragaramus

Daca citeste domProfesor Teaca comentariile lui Kahn, ati pus-o in corectura mare!

13 10 2009
kahn

Este greu atunci cand, fiind in formare, nu ai langa tine pe cineva competent care sa-ti explice ce vezi, sa-ti deschida ochii asupra logicii din spatele imaginii. Exista riscul mare de a ramane in plan formal sau, mai rau, de a-ti insusi o ierarhie gresita („dupa ureche”, daca tot vorbim despre muzica) a valorilor arhitecturii.
Spunea un profesor (un om luminat, motiv pentru care nici nu a putut promova in sistem, ramanand asistent pana la batranete): „nu tot ce vezi in reviste e arhitectura buna, aveti grija ce va grabiti sa imitati; e bine sa cititi si articolul, poate ca e vorba despre o critica!” Glumea, oarecum, dar avea enorma dreptate!

Buna asta cu cafelele 🙂 Dar ma tem ca pe a mea o las sa se mai raceasca putin, mai am si de lucru…
Pana atunci, va recomand sa vedeti un film. Se numeste Koolhaas Houselife si a fost proiectat la anuala din primavara (adus de Iulia Stanciu). Nu stiu unde il gasiti, dar merita, este o perspectiva „din partea cealalta” asupra arhitecturii! Ceva informatii aici:http://www.koolhaashouselife.com/

13 10 2009
parafaragaramus

Mai,
de ce nimeni nu a observat ce am zis despre Maiorescu?
Uite-asa, urechistul mai cerceteaza si afla ca Maiorescu NU sustinea adoptarea formelor fara fond.
http://ro.wikisource.org/wiki/%C3%8En_contra_direc%C5%A3iei_de_ast%C4%83zi_%C3%AEn_cultura_rom%C3%A2n%C4%83

13 10 2009
parafaragaramus

Titu Maiorescu, 1868:
” Atrasă de lumină, junimea noastră întreprinse acea emigrare extraordinară spre fântânele ştiinţei din Franţa şi Germania, care până astăzi a mers tot crescând şi care a dat mai ales României libere o parte din lustrul societăţilor străine. Din nenorocire, numai lustrul dinafară! Căci nepregătiţi precum erau şi sunt tinerii noştri, uimiţi de fenomenele măreţe ale culturii moderne, ei se pătrunseră numai de efecte, dar nu pătrunseră pănă la cauze, văzură numai formele de deasupra ale civilizaţiunii, dar nu întrevăzură fundamentele istorice mai adânci, care au produs cu necesitate acele forme şi fără a căror preexistenţă ele nici nu ar fi putut exista. Şi astfel, mărginiţi într-o superficialitate fatală, cu mintea şi cu inima prinse de un foc prea uşor, tinerii români se întorceau şi se întorc în patria lor cu hotărârea de a imita şi a reproduce aparenţele culturei apusene, cu încrederea că în modul cel mai grăbit vor şi realiza îndată literatura, ştiinţa, arta frumoasă şi, mai întâi de toate, libertatea într-un stat modern. Şi aşa de des s-au repeţit aceste iluzii juvenile, încât au produs acum o adevărată atmosferă intelectuală în societatea română, o direcţie puternică, ce apucă cu tărie egală pe cei tineri şi pe cei bătrâni, pe cei cari se duc spre a învăţa şi pe cei cari s-an întors spre a aplica învăţătura lor.”

13 10 2009
kahn

Multumesc pentru link, excelent !

14 10 2009
arhiprofesor

@kahn
„Dar, ce sa facem, mediul universitar de la noi seamana cu cel politic – nu neaparat cei mai buni profesionisti ajung la putere (adica la gradele mari, cele care fac legea)”.
Perfect de acord. As completa ca acelasi lucru se intampla si in organizatiile profesionale unde se stabilesc regulile dupa care jucam.
@kahn
„Noroc cu clubul acesta deschis de niste studente, ca mai discutam si noi, asa, relaxat. As ruga-o pe Cristina sa ne faca trei cafele, eu vreau cu mai mult zahar. Multumesc!”
Iarasi de acord.
@kahn
„Louis Kahn nu este un arhitect de case. Din punctul asta de vedere, putinele case pe care le-a facut … pacatuiesc (dupa parerea mea) prin aceeasi situare a formalului pe primul plan.”
Mi-e greu sa fiu de acord.
Pentru ca a-l rezuma pe Kahn, indiferent ca este vorba de case sau cladiri reprezentative, la o analiza formala este, cred eu, prea putin. Cred ca nici macar o arhitecta precum Zaha Hadid nu poate fi redusa la strictul formal. Tot asa cum Wright nu poate fi rezumat la contextualism, sau organic – cum se numea pe atunci tipul asta de abordare. Problema locuintei este – cred eu – sensibila si in acest sens interpretez eu comentariile anterioare. Ma gandesc acum la acel proiect de casa al lui Tadao Ando, in care solutionarea propusa de arhitect – total neobisnuita – rezulta din dorinta clientului ca locuinta (casa prin cum era conceputa de arhitect) sa-i impuna zi de zi o tinuta lipsita de neglijenta. Zona de zi este legata de zona de noapte printr-o galerie transparenta expusa privirilor vecinilor, ceea ce-l obliga sa se imbrace decent dimineata cand trece de la dormitor la micul dejun !!!

Cum nu facem parte din categoria „manelisti” cred ca putem sa petrecem la o cafea adevarata si nu virtuala, momente placute, continuand „disputa”. Desi para…mus mi-a declinat invitatia, o reinnoiesc si poate reusim sa ne adunam toti trei la o astfel de discutie in jurul unei cafele bune.
Marturisesc ca unul dintre visele mele este sa inscenez o asemenea disputa cu unul-doi colegi de breasla, in fata studentilor. Sunt printre cei care sustin ca este mai bine ca studentii sa aiba mai putini profesori – vorbesc de atelier – pentru a-si contura mai bine un anume tip de gandire. In acelasi timp insa cred ca este foarte bine ca acest tip de gandire, pe modelul profesorului, sa fie confruntat din cand in cand cu alte puncte de vedere, lucrurile avand sansa de a deveni astfel mult mai clare. Am reusit incepand cu anul acesta sa centram programa de atelier inca de la primul exercitiu din anul I pe „concept”. Daca studentul este invatat sa gandeasca proiectul pe baza unui concept – formal, functional, tehnic si simbolic, toate intr-o logica coerenta unitara – are sansa sa produca mai tarziu o arhitectura adevarata, indiferent ca e vorba de case mici sau case mari.

14 10 2009
arhiprofesor

@kahn
„Este greu atunci cand, fiind in formare, nu ai langa tine pe cineva competent care sa-ti explice ce vezi, sa-ti deschida ochii asupra logicii din spatele imaginii.”
Absolut corect.
Revin pentru ca am citit tarziu acest comentariu.
Este vorba de ceea ce eu numesc cultura cliseelor. Se inmagazineaza o serie de „formule” care sunt frumoase dar a caror frumusete nu exista in sine ci are explicatii dincolo de simpla imagine. Unul dintre pacatele Internetului este ca ofera informatie trunchiata. Cunosti o casa, la care nu ajungi „cu piciorul”, numai din cateva unghiuri, acelea care au dat bine in fotografie. Tentatia este de a „cumpara” fara tocmeala acea imagine fara sa vezi de ce iti place acea imagine.
Studentii vin la atelier de multe ori cu asemenea imagini: „domnule profesor, as vrea sa fac ceva de genul asta, ce parere aveti ?” Nu am nici-o parere. Le spun sa se duca la biblioteca, sa caute mai curand in reviste sau carti exemplul respectiv si sa citeasca justificarile arhitectului pentru a intelege ce a stat la baza conceptului sau.
Le aduc eu asemenea carti si reviste si parcurgem impreuna gandirea arhitectului. Nu este important rezultatul decat confruntat cu conceptul initial.
Citeam undeva o declaratie a lui Louis Kahn, apropos de formalismul sau, privitor la cum a „cazut” pe solutia pentru parlamentul din Dacca. Intr-o nopate, spune el, a „cazut” din pat, s-a trezit, si i-a venit ideea de a opune tribunalul ca lacas al justitiei – puterea pamanteasca – moscheei, lacas al puterii dumnnezeiesti. Restul au fost detalii.
Va stept la o cafea.

24 10 2009
arhiprofesor

@Kahn
Ar trebui sa multumesc serverului pentru amestecarea mesajelor. Recitind acum toate replicile am dat si de cea care v-a facut sa simtiti nevoia unei reveniri pentru a nuanta tonul. Este OK.
Pana la urma adevarul trist este acela ca pentru multi dintre cei care se manifesta mai mult sau mai putin prolific norocul depaseste talentul si invers. Nu mi-e rusine ca am putine case. La urma urmei unul dintre cei pe care-i admirati, Barragan, are cateva case si atat. Nu e putin de loc.
Nu cred insa sa existe arhitect de varsta mea, in perimetrul in care lucram, care sa fi trecut prin atatea programe prin cate am trecut eu. Sincer vorbind, si lasand la o parte avantajele materiale, in ziua de azi in Romania, sa fii arhitect, adica sa produci, sa construiesti casel tale, presupune un risc maxim. Cred ca sunt putini aceia care nu au un sentiment de frustrare daca nu chiar de rusine pentru ceea ce lasa in urma lor.
Am mai spus-o intr-un alt context. Noi traim acum, din pacate pentru mine pentru dvs. si pentru toti ceilalti colegi, in perioada exploziei imobiliarului in care arhitectura aproape ca nu exista, cantitatea avand suprematie totala.
Va urma sigur, dupa criza asta, pe care o salut din acest punct de vedere ca salvatoare, o perioada cand vom incepe sa apreciem calitatea.
Am fost prima data in Berlinul de vest in iunie 1990 si eram avid de a vedea realizate proiectele nascute din programul IBA. Nu am avut sansa sa vad decat ceteva blocuri de sticla in jurul zonei Zoo Garten. Deceptie totala. Shuko, Metra, Alcan … si cam atat. Exact ce putem vedea acum in Bucuresti. Din nefericire, exact ca in Berlinul anilor 50-60 se ocupa acum locurile cele mai importante ale orasului. Revenind din Norvegia, unde participasem la un congres, am parcurs de data asta Berlinul cu harta in mana si, disperat, in numai 10 ore, am vazut mare parte din creatiile lui Eisenman, Isozaki, Gregotti, Siza, Hollein, Hejduk, etc. Ascunse printre „mizerii”. A fost pentru mine un regal. …. Trebuie sa avem un pic de rabdare.
Si pentru ca Louis Kahn ne leaga cumva, trebuie sa spun ca faptul ca maestrul s-a descoperit si a inceput sa fie el insusi abia la varsta de 56 de ani, adica aproximativ varsta pe care o am eu acum, ma face sa fiu increzator, mai ales ca recent, dupa ce un vajnic coleg a avut delicatetea sa-mi spuna ca eu am incetat sa fiu arhitect, am avut satisfactia unei recunoasteri a breseli printr-un premiu al Anualei O.A.R. Bucuresti. Ma consider un privilegiat de soarta ca la varsta mea am „intinerit” odata cu inceputul unei cariere universitare, lucrul cu studentii obligandu-ma la o rigoare si un exercitiu fantastic nu numai mental dar si al abilitatilor pe care practica mi le-a oferit numai partial. Am reusit sa canalizez preocuparile facultatii catre concept, studentii fiind obligati sa gandeasca inca de la primul exercitiu, in anul I. „Teoria inaintea istoriei” spunea mai sus un partener de discutie. Sunt cu totul de partea lui. Prea mult tentatia comoditatii de a copia „clisee” de succes domina asupra mai dificilului demers al cautarii in spatele acelor clisee conceptul care le-a generat. De aici si insatisfactia pe care o citesc in comentariile dvs. referitoare la creatia unui coleg contimporan, in care se pare ca nu gasiti conceptul pe care-l cautati.

27 10 2009
kahn

dinoiupop arh (12:03:13)/13.10.2009
Stupefiant! Serverul nu numai ca incetineste mesajele (acesta, de exemplu, nu numai ca nu a aparut in ordine cronologica, dar nici macar pana la sfarsitul zilei de 14.10, data la care eu am parasit discutia – lipsindu-ma astfel, de sansa unei replici) dar, mai nou, le trimite si pe topicuri gresite (intrucat autorii citeaza argumente pe care le-am dat in alta parte, respectiv la comentariul casei lor)!
Nu-mi ramane sa mai spun decat atat: baieti, multumesc pentru lectia de arhitectura! Acum, ca mi-ati explicat, realizez ca proiectul vostru este minunat si reflecta perfect suportul teoretic pe care il detineti.

arhiprofesor (13:31:03)/24.10.2009: Frumos discurs (cu toata seriozitatea), pacat ca il finalizati intr-un mod care lasa loc la interpretari nedorite.
Pentru corectitudine, va aduc aminte ca, in tot ce am scris, eu am pledat exact pentru importanta demersului teoretic, respectiv a conceptului nascut din acest demers si am condamnat formalismul (scolii romanesti) si folosirea „cliseelor de succes”.( v. kahn (18:29:30)/6.10.2009). Totodata, am afirmat ca este important, in formarea unui arhitect, sa fie inteleasa logica din spatele imaginii (v. kahn (16:59:45)/13.10.2009).
Din ceea ce spuneti in ultimele doua fraze, insa, pareti a afirma ca eu contest tocmai aceste lucruri si ca nu pot gasi conceptul din arhitectura lui Teaca din cauza comoditatii de a nu cauta in spatele cliseului! Sper din suflet ca v-am inteles gresit!
In ce priveste insatisfactia mea, ea se datoreaza tocmai faptului ca arhitectura lui Radu Teaca isi dezvaluie prea usor conceptul, iar acesta este prea facil! O catarare a livingului la etaj pentru perspective mai bune asupra peisajului, este un lucru de bun-simt, nu un concept (cu rezerva, pe care am expus-o, privind existenta reala a acestui peisaj panoramic si prezenta caselor din jur); incercarea de aducere a unui element rustic (sarpanta, mansarda) in arhitectura moderna, iar nu este ceva nemaivazut si nici nu pare justificat de vreun demers teoretic profund (mai degraba, ori o incercare a arhitectului plictisit de a mai face si altceva, ori o cedare la insistentele clientului). Sigur, adunandu-le pe cele doua, as putea gasi un concept interesant in „locuinta rustica cu piano nobile”, dar nu-l banuiesc pe Teaca de asemenea umor.
Numai bine!

27 10 2009
kahn

PS. Promit ca ma voi opri aici cu comentariile la adresa caselor romanesti – indiferent de raspunsurile sau provocarile pe care le voi primi.

27 10 2009
arhiprofesor

@ dinoiu pop (18:18:14)
cu siguranta am fost inteles gresit.
@ kahn (18:25.52)
o discutie in virtual interesanta poate degenera din motive de orgolii stupide si probabil ca nu fac nici eu exceptie – daca este nevoie o recunosc cu umilinta.

Este destul de greu sa participi la o asmenea dezbatere, in care oricand poate interveni un alt interlocutor fara sa poti beneficia de un minim loc de recul, ca in orice dialog intre oameni civilizati.

Cred ca voi face la fel. Ma voi rezuma sa privesc si-mi voi spune parerea pe propriul blog daca va fi cazul.

28 10 2009
parafaragaramus

@kahn.
Imi cer scuze, eu am amestecat lucrurile, raspunzand la comentariile dvs. de la casa d-lui Teaca, pe comentariile de la casa G3.
Sunt curios daca va veti putea abtine de la comentarii, eu nu am putut. 🙂 .Poate nici nu e prea sanatos sa te abtii.

Iarasi, mie imi place faptul ca se discuta, si in mod cert, chiar daca discutia nu este in timp real, exista dialog. De multe ori am fost si eu frustrat de incetineala raspunsurilor, datorata moderarii, dar timpul acela poate fi folosit in a reciti si a reevalua ce s-a scris.

Probabil ca nu acesta este locul pentru asemenea discutii, pe blogul unor studente, dar de ce nu?. Am avut multe de pierdut din comportamentul asta al meu, de a spune franc ce gandesc, dar am ales asta, si sunt un magar prea batran ca sa ma mai schimb.

28 10 2009
parafaragaramus

@ kahn.
Abia acum am vazut ultimul comentariu al autorilor!!!!

Iarta-i, domnule, pe Dinoiu si pe Pop!
In definitiv, ei au dat drumul la discutiile noastre, si ii felicit pentru curaj. Fiecare dintre noi ar trebui sa ne straduim in directia unei arhitecturi, care inevitabil va fi subiectiva, – si asta in practica, nu doar cu vorba. Reactia lor este normala, tu cum ai fi reactionat daca unii ar fi inceput sa-ti „desfiinteze” demersul? Pariez ca ai fi fost mult mai putin permisiv la dialog.

Faptul ca unele comentarii apar mai tarziu, se poate datora faptului ca administratorul acestui site le-a tinut la moderare, si nu le-a dat drumul ca sa fie afisate.

28 10 2009
kahn

@parafaragaramus: eu nu am spus ca voi disparea cu totul, doar ca nu voi mai comenta case romanesti – pentru ca, se pare, in jurul acestora se nasc prea multe pasiuni. Altfel… sunt destule de comentat si la casele straine 🙂
Oricum ar fi, totusi, analiza pe caz risca sa devina subiectiva si, in orice caz, este limitativa.
Dublarea site-ului cu un forum – in care sa putem aduce in discutie teorii (fara ca acestea sa fie invocate doar de circumstanta, in apararea unui produs) sau analiza conceptele unor arhitecti/capodopere (si) din alte perioade – ar putea largi considerabil privirea catre arhitectura.
Poate e realizabil, cine stie…

@arhiprofesor: imi pare rau ca o luati asa! Admit ca era cu totul umana o reactie acida, din partea dv, la o coborâre pe care mi-o regret sincer. Mai mult, postul dv. din 24.10 este atat de bine scris (pana la acel punct) si optimist, incat mi-ar fi placut sa-l las sa incheie aceasta discutie.
Daca am intervenit, insa, am facut-o pentru a nu-i lasa pe cei care ne citesc sa inteleaga distorsionat mesajul meu – care, in fond, apara aceleasi principii universale ale arhitecturii pe care le invocati si dv.
Am speranta ca puteti considera incheiat micul nostru „conflict” si ca vom putea sa „combatem” in continuare, impreuna, pentru o mai buna intelegere a arhitecturii. Poate, intr-o formula mai generala (dupa cum sugeram mai sus).

Numai bine!

29 10 2009
arhiprofesor

@kahn, parafaragaramus, dinoiu & pop
Pana la urma cred ca simtim deopotriva nevoia comunicarii. Altfel de ce am pierde vremea cu astfel de comentarii. Simtim nevoia sa facem un exercitiu de gandire impreuna.
Imi aduc aminte cu deosebita placere de un episod trait in Italia acum cativa ani. Eram invitati mai multi oameni de afaceri in Vicenza de catre patronul unei mari fabrici de mobila sa gustam adevaratul „tiramisu”. Intamplareea a facut ca in grupul respectiv sa fim doi arhitecti, eu si un irakian, o persona plina de verva. Dupa ce am savurat desertul am iesit amandoi in fata cofetariei si ne-am trezit in fata basilicii lui Palladio, pe care o vedeam prima oara in viata mea. Marturisesc ca nu am fost prea silitor la istorie in facultate, deci nici nu aveam in memorie prea multe detalii despre lucrarea lui Palladio.
In mod spontan si fara sa fi avut pana atunci vreo discutie pe teme de arhitectura cu colegul irakian, am inceput un dialog entuziast, descoperind „secretele” compunerii cladirii ce ni se dezvaluia incetul cu incetul in lumina incerta a acelei seri. Eu observam ca ultima travee este mai scurta si explicam de ce, apoi colegul „descoperea” logica ritmarii porticului, si asa mai departe. La un moment dat am observat ca in jurul nostru se adunasera ceilalti care ne ascultau in liniste. Deodata ne-am dat seama de prezenta lor, am izbucnit in ras, iar ei au aplaudat cu eleganta.
Tipul asta de comunicare sunt convins ca ne lipseste. De aceea spuneam ca ma simt privilegiat ca lucrez cu studentii. Ieri am fost solicitat de una dintre studente sa o ajut sa constituim un nucleu de studenti, arhitecti, cadre didactice, unfel de „grup de reflectie” pe teme de arhitectura. Mi s-a parut o idee excelenta si va invit sa va asociati acestui grup. Vom putea sa purtam genul asta de dialog, fara constrangeri, pe viu. As fi bucuros sa acceptati invitatia.

29 10 2009
parafaragaramus

am putea sa-i zicem „Arhikibits”.

29 10 2009
parafaragaramus

sau mai bine „archibits”

31 10 2009
dinoiupop arh

@parafaragaramus: stai linistit , nu e cazul sa ne aperi, …pentru ca nu e cazul!: cu totii stim ca odata ce ai terminat un proiect de arhitectura nu mai ai cum sa il mai aperi; va fi supus criticii, criticilor, si asa si trebuie sa fie. fie vorba intre noi au fost comentarii mult mai dure la adresa proiectului nostru decat cele exprimate de @kahn si pana la urma orice opinie este admisa (e valabil si pentru proiectul domnului teaca, in egala masura).
@kahn: noi combatem aici doar la nivel de idee (fara legatura cu un proiect anume, al domnului teaca, al nostru sau al altcuiva), si o idee cu care nu putem fi de acord este aceea ca imaginile (fara teorie) iti pot oferi o privire completa asupra unui proiect. a incerca sa analizezi un proiect numai pe baza imaginilor, perspectivelor, sau al senzatiilor pe care ti le ofera un obiect de arhitectura e ca si cum ai incerca sa explici ideea de zbor, sau de frumos!!, cu ajutorul unei pasari impaiate. privind o pasare impaiata iti poti da seama de coloritul ei, de dimensiunile ei, de proportiile ei, etc, dar nu poti sa iti dai seama daca ea este eleganta sau nu pentru ca nu o poti vedea zburand, nu poti vedea cum functioneaza ea! facand paralela dintre zbor si spatiu arhitectural, perspectiva nu iti poate explica cum functioneaza un spatiu. iti trebuie si alte tipuri de imagini, numite imagini-text. asta e un fapt obiectiv si nu are nici o legatura cu proiectul nostru!
spor!

1 11 2009
parafaragaramus

@dinoiu-pop
Stati linistiti. Aparam un principiu. 🙂

16 12 2009
Megaprofessor

Parca vad in spatiu transpusa muzica lui Enescu, plina de esenta modurilor romanesti dar cu o exprimare moderna si dupa scheme clasice

adica ?

6 01 2010
arhiprofesor

Arhi-profesor este o combinatie prescurtata arhitect + profesor. Mega-professor vine de la MegaImage sau de la … ce ? Pentru a face un comentariu explicativ la ceea ce am afirmat mai sus ar fi bine sa stiu. Din respect pentru Enescu in primul rand. Daca nickname-ul are la baza o ironie ieftina atunci orice comentariu este caraghios.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: